Francmasoneria şi creştinismul

luni, 14 septembrie 2009 | |

Francmasoneria şi creştinismul

Francmasoneria se prezintă aşadar ca o quasi-religie cu zeul ei propriu: Hiram. În realitate ea nu admite o fiinţă personală la conducerea lumii, precum nu admite un principiu personal în oameni. Ea preconizează un panteism naturalist: Hiram simbolizează forţa universală care îşi ia temporal măşti individuale, prezentându-se sub formă de persoane trecătoare. „Masonul ştie că personalitatea sa nu e nimic şi se dezinteresează de ea. El urcă până la principiul interior al iniţiativei, pe care-l bănuieşte, fără a-l putea cunoaşte exact, Dumnezeu necunoscut în realitatea sa misterioasă: acesta e eul transcendent, identic poate în toate existenţele cari cugetă”. Aşa zisele persoane omeneşti sunt rolurile pe care le joacă trecător unul şi acelaşi actor.

„Un actor misterios deţine rolul personalităţii noastre. Cine este artistul care nu se arată în scenă, ci rămâne travestit şi mascat?... E o energie consacrată Marei Opere, forţă indestructibilă ca orice altă forţă. Această energie este independentă de instrumentul prin care se manifestă printre noi. Ea se transformă fără a se stinge... Cine lucrează deci în noi, dacă nu forţa care animă pe predecesorii noştri? Hiram, care învie, este o realitate. Să ştim să medităm şi să înţelegem. Că indivizii dispar, puţin importă, dacă energia care lucra în ei subzistă. Să ne dezinteresăm deci de o nemurire pe care ne-am reprezentat-o ca individuală. Personalitatea noastră se va stinge şi dacă mai târziu evocatorii noştri şi-ar închipui că intră în relaţie cu noi, ei n-ar constitui o fantomă decât adunând noţiunile ce şi le-ar putea face despre noi”.[1]

„Individul este produsul tranzitoriu şi repetat al unei cauze permanent constructive. În ce priveşte pe Marele Arhitect al Universului, trebuie să notăm că această expresie nu intenţionează să impună o credinţă. Să ne păzim deci a ceda acelei leni a spiritului care confundă pe Marele Arhitect al iniţierilor cu Dumnezeul credincioşilor”.

Francmasoneria este raţionalistă. Ea îndeamnă pe membrii săi să supună totul cugetării raţionale ca filtru suprem pentru tot ce au să admită. Iată ce zice un alt francmason: „Nici forţa statului, nici cerinţa nu sunt eterne... Atunci ce poate regenera poporul căzut în dezordine? Nimic altceva decât stăpânirea măsurată a raţiunii... Idealul F. M. constă în a construi pe nesimţite o republică universală şi democrată a cărei regină va fi raţiunea, iar consiliul suprem, adunarea înţelepţilor. În virtutea principiului care a prezidat la naşterea Francmasoneriei, ea va putea, bazându-se nu pe voia unui Dumnezeu inaccesibil, ci pe imperativele Raţiunii, să dea o viaţă moralei creştine”[2]

Din acestea rezultă şi raportul francmasoneriei faţă de creştinism. Mai putem aduce câteva citate pentru a arăta atitudinea directă a F. M. faţă de creştinism. Tot autorul din care am citat mai sus declară: „Mai vedeţi mântuirea oamenilor într-o renaştere religioasă? O! visul imposibil! Boltele sanctuarelor ale căror ruine voiţi să le reparaţi, nu vor mai vedea niciodată decât un ecou slab al rugăciunilor de odinioară. Nu mai există Dumnezeu pentru a mai învia morţii şi Acela (Hristos) ale cărui accente magice deschideau mormintele, nu mai poate spera că un miracol asemănător va opri coborârea lui lentă în groapa uitării. Mai mult ca totdeauna o credinţă laică se substituie unei credinţe supranaturale”. Fr. Osw. Wirth în lucrarea citată compară pe Hiram cu Hristos, ambele nume exprimând doar acelaşi simbol al trecerii energiei cosmice dintr-o persoană ce dispare definitiv în alta ce apare (moartea şi învierea lui Hiram). E acelaşi mit, doar numele e altul. O libertate a voinţei nu admite F. M. Totul în lume, chiar şi viaţa sufletească, decurge după o lege necesară neschimbabilă. „Simbolismul masonic împinge mai departe analogia sugerând că microcosmul sau lumea mică, se construieşte ca şi macrocosmul, lumea mare”.

Dar Francmasoneria nu reprezintă o concepţie statistică, ci se mulţumeşte să existe şi ea alături de creştinism. Francmasoneria e prin excelenţă dinamică. Ceea ce cere mai mult adepţilor e acţiunea, reclădirea lumii, conform princi-piilor ei. Astfel F. M. Luptă cu îndârjire să elimine din omenire concepţia opusă ei, creştinismul, şi instituţia care-l susţine, Biserica. Devizele ei sunt: Separarea Bisericii de Stat, şcoala laică, căsătoria civilă, difuzarea principiilor anticreştine în masele largi. În unele state cum sunt Franţa, Spania , Rusia , devizele acestea au fost realizate. În alte ţări se merge cu paşi repezi spre această stare. Biserica stă în faţa ofensivei puternice a unui duşman necruţător.



[1] Studiu asupra francmasoneriei. Întocmit de Î.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Ardealului şi votat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de la 11 Martie 1937.

[2] Ibidem, pag. 13.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

free counters