De la masonerie la Clubul Bilderberg
Etichete: De la masonerie la Clubul Bilderberg
Confesiunile zguduitoare ale unui mason de rang înalt ce este învins de boală
El i-a relatat cu limbă de moarte pastorului unele dintre evenimentele care urmează să se abată peste noi toţi în anul următor (2012) şi totodată a spus că înainte de preluarea conducerii lumii de către sinistra grupare satanică intitulată „Noua Ordine Modială“, vom fi conduşi, aşa cum de altfel se spune şi în Apocalipsă, de către chinezi, care după cum ştim sunt rasa cu pielea galbenă. El a adăugat că deşi China va părea că este noua superputere, cei care o vor conduce din umbră, sau altfel spus Adevăraţii Stăpânitori, vor fi bancherii care fac parte din sinistrul grup al aşa-zişilor „iluminaţi“, ce vor rămâne ascunşi, pentru ca acţiunile Chinei şi ale chinezilor să apară în prim-plan, în timp ce aşa-zişii „iluminaţi“ vor acţiona aşa ca şi până acum, folosind acest paravan pus la punct cu viclenie.
Etichete: Confesiuni masonice
Francmasoneria şi rolul ei în istorie
Etichete: Francmasoneria şi rolul ei în istorie
Istorie si masonerie ( Originea masoneriei )
Istorie si masonerie ( Originea masoneriei )
Ce este Francmasoneria?[1]
„Francmasoneria este o societate secretă, răspândită azi în lumea întreagă, pretinzând a avea un scop filosofic şi umanitarist”. Nu vom începe prin a da o definiţie completă a Francmasoneriei, ci vom arăta pe rând originile, organizaţia şi diferitele ei aspecte, rezumându-le la sfârşit într-o definiţie.
Francmasoneria este o organizaţie secretă, o perfidă conspiraţie mondială cu scopuri malefice ascunse (singura organizaţie politică ce foloseşte în rău energiile naturii, prin ritualuri de magie neagră şi prin invocarea forţei Satanei), care urmăreşte să stăpânească într-un mod tiranic oamenii acestei planete (consideraţi simple animale cu faţă umană), prin instaurarea până la sfârşitul secolului a unei aşa zise Noi Ordini Mondiale, în realitate noul haos al Satanei. Francmasoneria este de fapt condusă din umbră de mişcarea Sionistă prin intermediul aşa-zisului Guvern ultrasecret "invizibil" al Terrei numit şi Majestic 12 şi prin Marea Lojă Mamă şi Consiliul Suprem (formate numai din membri sionişti) B'NAI B'RITH. Mişcarea sionistă este formată din magnaţi evrei, adevăraţii bogătaşi ai Pământului, care controlează la ora actuală într-un mod diabolic finanţele şi aurul lumii. Membrii mişcării Sioniste utilizează tehnici subtile de magie neagră, se închină Satanei şi cu o inteligenţă diabolică stabilesc ierarhii ale răului între state şi puteri militare, organizează blocade economice şi de orice alt tip asupra ţărilor care îşi apără independenţa ameninţată, adesea ocupă teritorii şi ţări, creează conflicte interetnice în urma cărora fărâmiţează ţări (vezi tragedia din Iugoslavia pe care vor să o realizeze şi în România prin conflicte interetnice şi interreligioase în Transilvania, să nu uităm evenimentele din martie 1990 de
diabolică de "înţelepţii Sionului" în aceste 24 de protocoale încă din 1897. Este evident că nu este vorba de o simplă coincidenţă şi că aceste protocoale stau la baza acţiunilor mişcării Sioniste care conduce şi coordonează în realitate toate lojile masonice şi reprezintă de fapt ce vrea să spună sloganul masonic "Prin haos la ordine".[2]
Începuturile Francmasoneriei
Începuturile Francmasoneriei
Începuturile Francmasoneriei formează un subiect de interminabile discuţii. În forma de astăzi ea există din 1717, când 4 loji engleze s-au întrunit
La 1723 Andersen întocmi Constituţiunile acestei organizaţii pe baza Constituţiei mai vechi a lojilor de zidari din Anglia. (Aceste loji de zidari rămăseseră cu timpul numai cu numele de zidari, în ele intrau orice fel de oameni.) Constituţiunile lui Andersen sunt legea fundamentală a Francmasoneriei.[1]
2. Organizaţia Francmasoneriei
Membrii Francmasoneriei sunt împărţiţi în grade oculte. Membrii dintr-un grad nu ştiu nici cine face parte dintr-un grad superior, nici cine face parte din acelaşi grad cu ei. Ştiu numai cine face parte din gradele inferioare. Din punct de vedere al numărului gradelor, precum şi al altor caracteristici rituale, Francmasoneria se împarte în diferite rituri.
Astfel există Francmasonerie ioanită sau albastră. Membrii acesteia sunt împărţiţi numai în trei grade: ucenic, calfă şi maestru. Apoi este ritul scoţian sau roşu şi cuprinde aşa zisele grade înalte, 30 la număr, iar şi mai sus de acestea sunt gradele invizibile. De obicei însă Francmasoneria ioanită nu există decât ca treaptă inferioară, supusă celei scoţiene. Gradele înalte şi cele invizibile sunt cele care conduc din umbră toată vasta organizaţie a Francmasoneriei, în mod unitar, pe tot globul pământesc. În vârful piramidei stă Patriarhul, sau Împăratul neîncoronat al lumii.
Ridicarea într-un grad nu se face prin alegerea de jos, ci prin selecţie de sus; cei din gradele superioare ridică pe cine vor dintr-un grad inferior la un grad superior. Intrarea în orice grad se face printr-un jurământ înfricoşător şi printr-o iniţiere. Prin jurământ, cel ce intră în gradul nou se obligă să păstreze secretul faţă de tot ce va vedea şi va cunoaşte în acest grad. Prin iniţiere i se comunică taine din învăţătura şi misiunea Francmasoneriei, necunoscută de gradele inferioare. Secretele comunicate gradelor inferioare sunt anodine, dar cele comunicate gradelor superioare sunt grozave. Iată jurământul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: „Jur înaintea Marelui Arhitect al pământului că nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi şi indica ceva ce nu trebuie descoperit. În caz de călcare a jurământului primesc să mi se taie beregata, să mi se scoată ochii, să mi se găurească pieptul, să mi se smulgă inima, să mi se scoată măruntaiele din trup, să se ardă, să se prefacă în cenuşă şi să se arunce în fundul mării sau să se împrăştie în cele patru vânturi pe faţa pământului”.[2]
Alături de această organizaţie, ocultă chiar pentru membri, există una administrativă, secretă pentru profani. Francmasoneria lucrează în ateliere. Atelierele în care lucrează primele grade se numesc loji simbolice, formate fiecare din vreo 50 de persoane. Atelierele gradelor superioare au alte numiri. În fruntea fiecărei loji se află un venerabil cu rol de preşedinte ajutat de mai mulţi demnitari. Toţi sunt aleşi pe un an de către membrii lojei[3].
Etichete: Începuturile Francmasoneriei
Francmasoneria şi evreii
Francmasoneria şi evreii
Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte şi invizibile au fost create şi sunt ocupate de ei. Bauer, Pirlet, Caillard, Lacorne, Morin, Francken, Moise Cohen, Isaac Long, întemeietorii Francmasoneriei gradelor superioare din Franţa şi America au fost toţi evrei. În Ungaria majoritatea Francmasonilor erau evrei, iar conducerea era aproape exclusiv în mâna lor. „Biserica israelită e aliatul nostru firesc, ea ne sprijină şi o mulţime de iudei sunt în rândurile noastre”.[1] În Germania lojile dependente de Marea Lojă din Hamburg erau la fel ocupate de o mare majoritate de evrei. În Turcia conducătorii Francmasoneriei erau pe la 1909, evrei. Tot aşa în Italia, şeful Francmasoneriei era faimosul evreu Ernesto Nathan, care a ajuns primar al Romei.
Francmasoneria franceză a fost condusă în trecut de evreii Cremieux şi Gambetta. În Anglia, dintre cei vreo 300.000 Francmasoni, peste 43.000 sunt evrei.
Masoneria nu este numai o simplă reuniune filantropică sau şcoală filosofică, ci alcătuieşte un sistem mistagogic, care reaminteşte de vechile religii sau culte misteriaco-păgâne, din care îşi trage obârşia, alcătuind o urmare şi o reînviere a lor... Raportul acesta al masoneriei cu religiile misteriace se vede de altfel şi din cele ce au loc şi se săvârşesc în timpul iniţierilor. Căci, după cum în cele ce au loc în misterele idolatre vechi se relua drama luptelor şi a morţii zeului misteriac şi prin reluarea aceasta mimică a dramei acesteia, cel ce se iniţia murea dimpreună cu patronul religiei misteriace – care întotdeauna era o persoană mitică simbolizând soarele sau natura, care murea iarna şi reînvia primăvara - , tot aşa şi în iniţierea celui de al treilea grad al Francmasoneriei. Într-adevăr treapta aceasta a iniţierii alcătuieşte o expunere dramatică a morţii protectorului masoneriei, Hiram, şi un fel de reluare dramatică a morţii acestuia în care, cel ce urmează a fi iniţiat suferă dimpreună cu el, fiind rănit în aceleaşi organe şi în aceleaşi locuri ale corpului ca şi Hiram... Astfel Francmasoneria, în chip clar, este o religie misteriacă cu totul diferită, separată şi străină de religia creştină... Masoneria are slujbe religioase proprii, ca ceremonia învierii în chip de lup, sau botezul masonic, ceremonia recunoaşterii căsătoriei sau căsătoria francmasonă, parastasul francmasonic, inaugurarea templului masonic etc.”[2]
Etichete: Francmasoneria şi evreii
Francmasoneria şi creştinismul
Francmasoneria şi creştinismul
Francmasoneria se prezintă aşadar ca o quasi-religie cu zeul ei propriu: Hiram. În realitate ea nu admite o fiinţă personală la conducerea lumii, precum nu admite un principiu personal în oameni. Ea preconizează un panteism naturalist: Hiram simbolizează forţa universală care îşi ia temporal măşti individuale, prezentându-se sub formă de persoane trecătoare. „Masonul ştie că personalitatea sa nu e nimic şi se dezinteresează de ea. El urcă până la principiul interior al iniţiativei, pe care-l bănuieşte, fără a-l putea cunoaşte exact, Dumnezeu necunoscut în realitatea sa misterioasă: acesta e eul transcendent, identic poate în toate existenţele cari cugetă”. Aşa zisele persoane omeneşti sunt rolurile pe care le joacă trecător unul şi acelaşi actor.
„Un actor misterios deţine rolul personalităţii noastre. Cine este artistul care nu se arată în scenă, ci rămâne travestit şi mascat?... E o energie consacrată Marei Opere, forţă indestructibilă ca orice altă forţă. Această energie este independentă de instrumentul prin care se manifestă printre noi. Ea se transformă fără a se stinge... Cine lucrează deci în noi, dacă nu forţa care animă pe predecesorii noştri? Hiram, care învie, este o realitate. Să ştim să medităm şi să înţelegem. Că indivizii dispar, puţin importă, dacă energia care lucra în ei subzistă. Să ne dezinteresăm deci de o nemurire pe care ne-am reprezentat-o ca individuală. Personalitatea noastră se va stinge şi dacă mai târziu evocatorii noştri şi-ar închipui că intră în relaţie cu noi, ei n-ar constitui o fantomă decât adunând noţiunile ce şi le-ar putea face despre noi”.[1]
„Individul este produsul tranzitoriu şi repetat al unei cauze permanent constructive. În ce priveşte pe Marele Arhitect al Universului, trebuie să notăm că această expresie nu intenţionează să impună o credinţă. Să ne păzim deci a ceda acelei leni a spiritului care confundă pe Marele Arhitect al iniţierilor cu Dumnezeul credincioşilor”.
Francmasoneria este raţionalistă. Ea îndeamnă pe membrii săi să supună totul cugetării raţionale ca filtru suprem pentru tot ce au să admită. Iată ce zice un alt francmason: „Nici forţa statului, nici cerinţa nu sunt eterne... Atunci ce poate regenera poporul căzut în dezordine? Nimic altceva decât stăpânirea măsurată a raţiunii... Idealul F. M. constă în a construi pe nesimţite o republică universală şi democrată a cărei regină va fi raţiunea, iar consiliul suprem, adunarea înţelepţilor. În virtutea principiului care a prezidat la naşterea Francmasoneriei, ea va putea, bazându-se nu pe voia unui Dumnezeu inaccesibil, ci pe imperativele Raţiunii, să dea o viaţă moralei creştine”[2]
Din acestea rezultă şi raportul francmasoneriei faţă de creştinism. Mai putem aduce câteva citate pentru a arăta atitudinea directă a F. M. faţă de creştinism. Tot autorul din care am citat mai sus declară: „Mai vedeţi mântuirea oamenilor într-o renaştere religioasă? O! visul imposibil! Boltele sanctuarelor ale căror ruine voiţi să le reparaţi, nu vor mai vedea niciodată decât un ecou slab al rugăciunilor de odinioară. Nu mai există Dumnezeu pentru a mai învia morţii şi Acela (Hristos) ale cărui accente magice deschideau mormintele, nu mai poate spera că un miracol asemănător va opri coborârea lui lentă în groapa uitării. Mai mult ca totdeauna o credinţă laică se substituie unei credinţe supranaturale”. Fr. Osw. Wirth în lucrarea citată compară pe Hiram cu Hristos, ambele nume exprimând doar acelaşi simbol al trecerii energiei cosmice dintr-o persoană ce dispare definitiv în alta ce apare (moartea şi învierea lui Hiram). E acelaşi mit, doar numele e altul. O libertate a voinţei nu admite F. M. Totul în lume, chiar şi viaţa sufletească, decurge după o lege necesară neschimbabilă. „Simbolismul masonic împinge mai departe analogia sugerând că microcosmul sau lumea mică, se construieşte ca şi macrocosmul, lumea mare”.
Dar Francmasoneria nu reprezintă o concepţie statistică, ci se mulţumeşte să existe şi ea alături de creştinism. Francmasoneria e prin excelenţă dinamică. Ceea ce cere mai mult adepţilor e acţiunea, reclădirea lumii, conform princi-piilor ei. Astfel F. M. Luptă cu îndârjire să elimine din omenire concepţia opusă ei, creştinismul, şi instituţia care-l susţine, Biserica. Devizele ei sunt: Separarea Bisericii de Stat, şcoala laică, căsătoria civilă, difuzarea principiilor anticreştine în masele largi. În unele state cum sunt Franţa, Spania , Rusia , devizele acestea au fost realizate. În alte ţări se merge cu paşi repezi spre această stare. Biserica stă în faţa ofensivei puternice a unui duşman necruţător.
Etichete: Francmasoneria şi creştinismul
Teoria Conspiratiei - Masoneria in Romania
Despre ecumenism si masonerie - Pr.Gheorghe Calciu
Masoneria in Romania
Masonii români şi masonii străini
Cele mai citite
-
Un mare magnat al ţiţeiului – un mason de rang înalt din cadrul sinistrului grup ultrasecret Bilderberg este bolnav de cancer într-un stadiu...
-
I.4. Gradele şi ierarhia în Francmasonerie [1] 1). Ucenic; 2). Tovarăş; 3). Maestru; 4).Maestru Secret; 5).Maestru Perfect; ...
-
Istorie si masonerie ( Originea masoneriei ) Ce este Francmasoneria? [1] „Francmasoneria este...
-
Figura 1 Simbolul din figura 1.1 este văzut în genere ca un simbol satanic, probabil datorită negaţiei martiriatului lui Hristos. Med...
-
Trei simboluri, reprezentând în aparenţă acelaşi lucru: Caduceul (figura 7.1) - simbolul zeului grec Hermes (Mercur la romani), ocrotitor ...
-
În deceniile din urmă, mulţi creştini ortodocşi şi multe publicaţii şi ziare bisericeşti dezvăluiau rolul conspirativ al Masoneriei în evolu...
-
Steaua lui David sau “Magen David” în ebraică, este o hexagramă ce apare ca simbol în perioada 800-600 î.Hr. Simbolul este recunoscut ca...
-
Francmasoneria şi evreii Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte şi invizib...
-
Şapte Simboluri Masonice [1] Un simbol reprezintă simplificarea unui concept, a unei idei etc. într-o formă grafică acceptată general ...
-
Simbolul infinitului (5.1) a fost descoperit în anul 1655 de către matematicianul John Wallis şi a fost botezat 40 de ani mai târziu de că...
Cuprins :
- Aşa zisa Masonerie Naţională Română (1)
- Bibliografie (1)
- Biserica ortodoxă română condamnă Francmasoneria (1)
- Bisericii şi preoţimii. De ce Francmasoneria nu trebuie acceptată de Biserică ? (1)
- CADUCEUL (1)
- Comisia Trilateral sau Guvernul Mondial din umbră (1)
- Concepţia Masonică despre Dumnezeu. (1)
- Confesiuni masonice (1)
- CRUCEA ÎNTOARSĂ SAU CRUCEA SFÂNTULUI PETRU (1)
- Cum a fost impus calendarul îndreptat? (Influenţa francmasoneriei) (1)
- De la masonerie la Clubul Bilderberg (1)
- De sute de ani în robia organizaţiilor oculte (1)
- Decalogul Masonic (1)
- Despre masonerie şi înainte mergătorii lui antihrist (1)
- Fragmente din Protocoalele maeştrilor francmasoni (1)
- Francmasoneria contra religiei (1)
- Francmasoneria în România (1)
- Francmasoneria şi creştinismul (1)
- Francmasoneria şi evreii (1)
- Francmasoneria şi rolul ei în istorie (1)
- Gradele şi ierarhia în Francmasonerie (1)
- Introducere (1)
- Istorie si masonerie ( Originea masoneriei ) (1)
- Începuturile Francmasoneriei (1)
- îndreptată împotriva Ortodoxiei. (1)
- Masoneria (1)
- Ordinul Templierilor (1)
- organizaţia satanistă ocultă care conduce lumea (1)
- PENTAGRAMA (1)
- Poziţia oficială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Cipru faţă de Masonerie. (1)
- Rădăcinile Organizaţiilor Oculte (1)
- Scopul Francmasoneriei (1)
- secrete (1)
- secrete în negura istoriei (1)
- SIMBOLUL INFINITULUI (1)
- SIMBOLUL INIMII (1)
- Soluţii pentru contracararea acţiunilor malefice ale francmasoneriei (1)
- STEAUA LUI DAVID (1)
- SVASTICA (1)
- Şapte Simboluri Masonice (1)
- TOIAGUL LUI ASCLEPIOS SI POCALUL HYGEEI (1)
- vândute Satanei (1)
- Vechile ÎNDATORIRI ale unui mason liber (1)